|
ARC si-a propus sa ofere informatii de calitate despre procesul de mobilizare a resurselor de la companii si indivizi.
Cercetarile cantitative realizate de ARC pornesc de la sondaje de opinie realizate pe esantioane reprezentative. In acestea, cerem persoanelor intervievate sa-si descrie comportamentul de donatie si principalele atitudini privitoare la actul donatiei. Astfel de date au fost colectate in 2002 si 2007, doua studii 'Tendiinte in comportamentul filantopic: indivizi si companii' fiind publicate in 2003 si 2008. In anul 2003 am studiat implicarea in comunitate din perspectiva companiilor, iar in anul 2008 am explorat atitudinea publicului privind implicarea lor.
ARC colecteaza si pune anual la dispozitia publicului date privind directionarea a 2% din impozitul pe venitul anual, pe baza informarilor transmise de catre Ministerul Finantelor Publice cu privire la numarul de directionari, sumele alocate si distributia acestora pe judete.
Subiectul legat de prevederea 2% a fost abordat si din perspectiva calitativa in cadrul studiului privind derularea campaniilor 2% realizat de catre ARC in parteneriat cu Centrul de Informare si Instruire Nonprofit din Ungaria (NIOK) in cursul anului 2006. Studiul a analizat derularea campaniilor 2% in Lituania, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria.
Tot in 2006 am publicat si studiul 'Implicarea in comunitate a companiilor intre filantropie si responsabilitate sociala' care analizeaza principalele concepte care ofera cadrul pentru implicarea sociala, cat si practicile companiilor, pe baza datelor secundare si a interviurilor realizate cu reprezentantii companiilor implicate social din Romania si Regatul Unit al Marii Britanii.
In 2007 am continuat analiza, de data aceasta la nivel regional in cadrul proiectului "The way it works' realizat de catre Fundatia Carpatica Slovacia, proiect in cadrul caruia ARC a coordonat echipa de cercetare din Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria.
In cursul anului 2008, am pus lupa asupra calitatii resurselor private, in cadrul proiectului 'Bani inteligenti: resurse pentru dezvoltare' realizat in parteneriat cu Center for Philanthropy Slovacia, VIA Foundation Republica Ceha si Workshop for Civic Initiatives Foundation, Bulgaria. Proiectul a combinat perspectivele donatorilor, organizatilor sustinute si a organizatiilor de suport din domeniul mobilizarii de resurse pentru a analiza caracteristicile procesului de finantare si efectele acestuia asupra practicii actorilor implicati.
Cea mai recenta arie de cercetare initiata la finalul anului 2009 se refera la liderii organizatiilor nonprofit si exploreaza provocarile si oportunitatile din mediul de operare al organizatiilor nonprofit in prezent si viitor, legate de implicarea oamenilor cu initiativa si spirit critic in activitatea organizatiilor nonprofit.
|